La data de 17 martie 2014, în incinta Academiei de Științe a Moldovei va avea loc evenimentul regional de lansare a Programului Cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii Europene ,,Orizont 2020’’, cu participarea țărilor Parteneriatului Estic.
Cu ocazia evenimentului şi în vederea extinderii dialogului moldo-comunitar în domeniul tehnico-ştiinţific, într-o vizită de lucru în ţara noastră se va afla dl Robert-Jan SMITS, Director general al Directoratului Comisiei Europene pentru Cercetare şi Inovare și alți delegați ai Comisiei Europene.
În cadrul evenimentului menționat vor participa în jur de 30 de reprezentanți ai academiilor de științe, ministerelor, agențiilor și fundațiilor din domeniul cercetare-dezvoltare-inovare din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina.
Agenda evenimentului va include sesiunea plenară care va prezenta obiectivele Republicii Moldova privind Spațiul European de Cercetare, oportunitățile oferite de Programul Orizont 2020, precum și sesiuni paralele bazate pe următoarele domenii: sănătate, tehnologii informaționale și de comunicație, acțiunile Marie Sklodowska Curie.
Programul Orizont 2020 este cel mai amplu program cadru de cercetare și dezvoltare de până acum și are alocat un buget de aproape 80 de miliarde EUR care se etalează pe șapte ani. Majoritatea finanțărilor pentru cercetare ale UE sunt alocate pe baza cererilor competitive.
Bugetul pentru Orizont 2020 include finanțări inclusiv pentru Centrul Comun de Cercetare, Institutul European de Inovare și Tehnologie și pentru activitatea de cercetare desfășurată în cadrul Tratatului Euratom.
Deschiderea evenimentului şi sesiunea plenară va avea loc la 17 martie 2014, ora 09:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).
Înregistrare este posibilă prin remiterea fomularului de participare completat la adresa electronică: marianajuncu@gmail.com.
Informație adițională poate fi obținută la numărul de telefon: 022 271671